Masajul polinezian este si el parte integrată, dinamică, a spiritualității polineziene. Este o formă de relaxare, dar mai ales de vindecare. Masajul “mâinilor iubitoare”, cum mai e numit, este astfel mai degrabă un ritual terapeutic subtil, cu o conexiune specială între terapeut și client.
Pentru a înțelege masajul hawaiian, este bine să afli întâi principiile de bază ale filosofiei polineziene și apoi felul în care această filosofie se întrepătrunde cu ideea de vindecare a corpului și a sufletului. Una din premisele filozofiei polineziene este că orice persoană este în căutarea armoniei și a dragostei (spiritul Aloha).
Focusul terapeutului, atunci când dăruiește un asemenea tip de masaj, este pe deblocarea atât a corpului pacientului – prin mișcări ce detensionează fiecare mușchi, fiecare zonă, cât și deblocarea energiei subtile (mana). Această relaxare profundă a corpului înseamnă, la nivelul acestei terapii, și o renunțare la vechile modele de comportament, care ne opresc din a fi fericiți pe deplin. Credințele nocive sau programele care ne perturbă armonia și ne îngrădesc libertatea de mișcare prin viață sunt stocate în întregul corp. Pentru polinezieni, lumea este definită printr-o stare de continuă curgere a energiei și o idee sau o credință greșite ne pot bloca drumul prin viață la fel cum un mușchi înțepenit poate împiedica mișcarea fluidă a corpului.
Boala sau suferința sunt, în concepția polinezienilor, stări de tensiune: blocarea curgerii firești a energiei determină la nivel fizic apariția durerii sau a bolii. Masajul polinezian are un efect profund, care aduce armonia în corpul nostru și în întreaga structură energetică, prin eliminarea tensiunii și a blocajelor fizice și emotionale, aducându-ne în schimb o stare de echilibru și armonie.
De asemenea, polinezienii consideră că atingerea este una dintre cele mai puternice căi de transmitere a manei – energia vitală. Este considerat ca mana este de origine divină și de aceea terapeutul nu oferă din mana lui în timpul masajului, ci doar facilitează primirea acesteia din sursa divină prin deblocarea canalelor energetice. De aceea, la sfârșitul terapiei, persoana masată se va simți plină de energie.
Cum se desfășoară o sesiune de masaj polinezian?
De obicei, o sesiune de masaj hawaiian începe cu un moment de liniște, moment în care terapeutul spune o rugăciune și solicită permisiunea corpului care se oferă masat. Ar fi bine ca clientul să aibă stabilită intenția, subiectul pe care l-ar dori rezolvat prin această formă de terapie. Abia apoi, terapeutul începe masajul propriu zis, care pornește de la câteva mișcări de baza dar nu respectă niciodată aceeași dinamică, terapeutul folosindu-și intuiția și cunoștințele pentru a găsi metodele cele mai bune de vindecare adecvate fiecărei persoane în parte. Mișcările terapeutului sunt extrem de fluide, iar uneori, două părți ale corpului pot fi masate în același timp: un mic truc pentru relaxarea creierului, dat fiind faptul ca ne este foarte greu să ne concentrăm atenția pe două zone din corp în același timp.
Știai că: în vechime, practicienii masajului polinezian erau aleși încă din copilărie, de la vârsta de 5 ani, în funcție de comportament și semnele din timpul nașterii. După zece ani de studiu, începeau practica însă se considera că e nevoie de o viață întreagă pentru a deprinde această tehnică de vindecare.
Conform filosofiei polineziene, energia rămâne de multe ori blocată în articulații, în aceste zone de trecere, care în timpul masajului sunt lucrate, cu blândețe, până la eliberarea energiei acumulate.
Ceea ce pacientul nu sesizează de multe ori, este un fapt extrem de interesant: terapeutul va dansa în timp ce aplică masajul. Conform tradiției vechi, mișcările de hula sunt elemente importante ale întregii terapii, pentru că prin aceste mișcări (la care se adaugă și anumite tehnici de respirație), terapeutul deblochează circulația energiei.
Masajul se face cu ulei direct pe piele și poate dura până la două ore, dată fiind complexitatea sa, timp în care ritmul mișcărilor poate fi mai rapid sau mai lent, în funcție de necesitățile zonei masate.
Concret, mișcările acestui tip de masaj îmbunătățesc circulația, răspunsul imun, cresc flexibilitatea și corectează postura, reglează presiunea sanguină și potențează vindecarea rapidă. Dar mai mult decât atât, este vorba de o terapie la nivel profund, care va genera schimbări în bine, la nivel emoțional și spiritual.
Fiecare masaj polinezian este o inițiere sau un ritual de transcendere, persoana care primește masajul călătorind între lumi diferite, vindecându-se prin ea înșăși, în timp ce terapeutul este doar un ghid în această călătorie prin apele uneori furtunoase, alteori liniștite, ale psihicului uman.
În cursul acestei călătorii, inhibițiile fizice, mentale, emoționale și spirituale se dizolvă și vă veți regăsi la sfârșitul masajului cu o senzație de libertate și întinerire, gata să mergeți pe calea aleasă, îndrăznind să vă trăiți visurile.



